SuntGospodina

Prajitura”Fantezie”. Cand aveti chef de ceva dulce, incercati aceasta reteta delicioasa de prajitura in patru culori

Ingrediente:

Pentru blatul de cacao: 300 g faina, 150 g zahar, 150 g unt topit, 2 oua, 10 linguri de lapte, 2 linguri de cacao, un pliculet praf de copt

Pentru blatul de visine: 200 g faina, 150 g zahar, 3 oua, 100 ml ulei, 10 linguri de apa, un plic praf de copt, 20 de visine fara samburi

Ingrediente (pentru 450 g crema) pentru crema de lamaie: 4 oua, 200g zahar, 100ml suc proaspat stors de lamaie, 80g unt la temperatura camerei, o ½ lingura coaja rasa de lamaie,

Pentru glazura: 250 g ciocolata de menaj, 150 ml frisca lichida, 50 g unt, bombonele decorative colorate

Mod de preparare:

Intr-un bol adanc metalic se mixeaza ouale, zaharul si sucul de lamaie. Separat intr-o alta oala se pune la fiert apa pentru bain-marie. Cand apa fierbe se pune deasupra bolul si se amesteca fara oprire ( pentru a preveni oul sa se inchege). Se amesteca circa 10 minute pana se ingroasa crema si va avea consistenta unei smantani. Se ia bolul de pe baia de aburi si se strecoara crema printr-o sita pentru a indeparta cocoloasele si samburii de la lamaie.

Untul se taie in bucatele mici si se amesteca cu crema. Se adauga coaja rasa de lamaie , se omogenizeaza bine si se lasa crema la racit. Pe masura ce se raceste crema de lamaie va deveni tot mai groasa si va continua sa se intareasca. Se acopera bolul cu o folie alimentara si se pune la frigider pana va fi folosita.

Prepararea blatului de cacao. Se separa ouale, albusurile de galbenusuri. Se freaca galbenusurile cu zaharul, pana devin spumoase. Albusurile se mixeaza cu un praf de sare pana devin o spuma tare. Se pun albusurile peste galbenusuri, se amesteca bine, se adauga laptele, untul topit, faina amestecata cu praful de copt, cele doua linguri de cacao si se omogenizeaza foarte bine ingredientele. Compozitia obtinuta se toarna intr-o tava tapetata cu hartie de copt si se da la cuptor pentru circa 30-35 de minute in cuptorul incins la 180˚. Dupa ce blatul este copt se scoate din cuptor si se lasa la racit.

Prepararea blatului simplu. Se separa ouale, albusurile de galbenusuri. Se freaca galbenusurile cu zaharul, pana devin spumoase. Albusurile se mixeaza cu un praf de sare pana devin o spuma tare. Se pun albusurile peste galbenusuri, se amesteca bine, se adauga apa, uleiul, faina amestecata cu praful de copt, visinele fara simburi,taiate in doua, si se omogenizeaza foarte bine ingredientele. Compozitia obtinuta se toarna intr-o tava tapetata cu hartie de copt si se da la cuptor pentru circa 30-35 de minute in cuptorul incins la 180˚. Dupa ce blatuleste copt se scoate din cuptor si se lasa la racit.

Prepararea glazurii: Intr-o craticioara se pune ciocolata rupta bucati, untul si frisca lichida. Se pune craticioara la bain marie si se amesteca pana se topesc toate ingredientele si se obtine o glazura fina. Glazura calda se toarna peste prajitura si se lasa sa se raceasca.

Asamblarea prajiturii

Pe un platou se pune blatul de cacao. Crema de lamaie se intinde uniform cu o spatula peste blatul de cacao. Peste stratul de crema se pune blatul simplu cu visine si se preseaza usor cu varful degetelor. Peste ultimul blat se toarna glazura de ciocolata si se decoreaza dupa imaginatia fiecaruia cu bombonele colorate.

Redactia SuntGospodina

Add comment

Follow Me

Social Media