SuntGospodina

Rețetă – Paste cu mozzarella și sos bechamel

Paste savuroase și ușor de făcut.

PORȚII – 2

INGREDIENTE

unt – 150 gr
făină – 50 gr
lapte – 200 ml
usturoi – 2 căței
ulei de măsline extravirgin
ceapă – 80 gr
ardei gras – 50 gr
sos de roșii – 150 gr
busuioc
oregano
sare
piper
chili/ boia de ardei
mozzarella – 150 gr
paste – 200 gr
pătrunjel
parmezan

PREPARARE

Pastele (preferabil paste scurte – noi am folosit penne) se fierb al dente în apă cu sare, apoi se dau deoparte. Într-o tigaie preparăm un sos bechamel din 100 grame unt, 50 grame de făină, 200 ml lapte, sare și piper. Topim untul, apoi adăugăm făina și amestecăm bine să nu formeze cocoloașe. Lăsăm 2-3 minute făina să se gătească, apoi adăugăm laptele puțin câte puțin, amestecând continuu. Sosul bechamel se ține la cald până avem nevoie de el. Usturoiul se zdrobește și se amestecă cu ulei de măsline și sare.

Ceapa se toacă mărunt și se pune la călit în 50 gr unt topit. Când începe să devină transparentă, se mai adaugă puțin ulei de măsline și ardeiul gras tocat cubulețe, apoi sosul de roșii, busuioc, oregano și chili. Se gătesc împreună 2-3 minute, apoi se adaugă sosul bechamel preparat mai devreme. Se amestecă bine, apoi se adaugă mozzarella și se lasă să se topească. După ce s-a topit mozzarella, se adaugă pastele fierte și se amestecă bine pentru ca pastele să se acopere complet cu sos. Se servesc fierbinți, presărate cu pătrunjel tocat și parmezan ras.

Sunt Gospodina

Add comment

Social Media